STICLA ÎN ARHITECTURĂ
- Dezbatere internațională România - Ucraina

Saint Gobain Building Glass România, alături de Asociația PRO EVENT și cu sprijinul OAR, a susținut în 22 martie la București conferința intitulată „Sticla în arhitectură“.

Un număr de 50 de arhitecți din România și Ucraina au onorat cu prezența evenimentul, fiecare dintre aceștia aducându-și aportul concret la definirea succesului unui proiect architectural complex. Aceștia au specificat că acesta depinde de necesitatea cumulării dezideratelor estetice, funcționale, culturale, de inserție în sit și comportament instituțional. Totodată au reliefat că accentele de ordin istoric și cultural stau la baza ideii de inovație. 

Auditoriul s-a bucurat de participarea interactive a domnului Arh. Șerban Țigănaș, Ordinului Arhitecților din România și a fost moderat de Arh. Mihai Drișcu, decan al facultății de Arhitectură din Iași. 

STICLA ÎN ARHITECTURĂ – un eveniment apreciat de arhitecții participanți

Arh. Șerban Țigănaș, Președintele Ordinului Arhitecților în România: „Întâlnirea dintre arhitecții din Ucraina și cei din România într-un panel comun de prezentări și discuții a fost surpinzătoare. În doar câteva ore, patru arhitecți și un inginer ucrainean, alături de patru arhitecte românce, au reușit să construiască prin proiectele lor portretul culturii recente, a edificării privind cele două țări vecine, care, în mod evident, se cunosc prea puțin.

Oleg Drozdov, Georg Benjamin, Danylo Shvets și Zhanna Rzhanova, în complementaritate cu Carmen Petrea, Cristina Stamate, Mihaela Sima și Alina Bria, beneficiind de moderarea Arh. Mihai Drișcu, decan al Facultății de Arhitectură din Iași, au fost arhitecții acestui dialog.

Am putut observa diferențe cauzate de situația economică severă în Ucraina și practica sistării proiectelor, urmată de reconsiderări și modificări care să le facă viabile, alături de cursa românească spre locuințe colective mult mai acceptabile pentru ocupanții lor și clădiri de birouri care se inserează mai subtil în spațiul public

O arhitectură exemplară vine din partea lui Oleg Drozdov, care își adaugă foarte recent și preocupările de a deschide o școală de arhitectură nouă, bazată pe abordări inovatoare, la Harkov

Moderator Dr. Arh. Mihai DRIȘCU (Decan al Facultății de Arhitectură din Iași):
“Martori ai unei dezvoltări paralele a țărilor noastre în ultimile decenii, cu toate acestea fără prea multe puncte de contact, am descoperit, cu surprindere, creații arhitecturale remarcabile ale tinerilor arhitecți ucrainieni. De la est la vest, din Harkov, Kiev sau Lvov, lucrările prezentate sunt racordate firesc experienței arhitecturale europene contemporane.

Arhitectura "harpon" a colegilor noștri ucrainieni sper să atragă, în siajul ei, și segmente mai ample ale pieței construcțiilor din țara vecină și, de ce nu, să constituie și exemple de bună practică pentru noi, într-o paletă arhitecturală asemănătoare în multe privințe”.

Arh. Danilo Shvets, participant eveniment:
“It was a great honor and pleasure for me to participate in Share International Forum of Architecture and Engineering Bucharest, to do a speech there and to represent my company. I had a great experience to communicate with architects from different countries, to watch most recent projects and to understand the latest trends in architecture of Europe. Visiting your event has brought a lot of inspiration to me and my company. Also I was impressed by the high level of event organization and the high level of professionalism of the Order of the Architects of Romania.

And, of course, I was very happy to see the beautiful city of Bucharest and to have a great time with interesting and very open people”.

curve curve
curve curve