SGG PLANISTAR® SUN

DESCRIERE
 
În contextul actual, creșterea tarifelor la energie, problemele legate de mediul înconjurător și nevoia de confort accentuează importanța eficienței energetice a clădirilor. Astfel, reducerea consumului de energie devine o necesitate care nu trebuie să intervină în obținerea confortului dorit în interiorul clădirii.
 
În climatele calde sau pentru orientările catre Sud și Vest a ferestrelor, SGG PLANISTAR® SUN reprezintă soluția optimă pentru a atinge o eficiență energetică ridicată prin reducerea supraîncălzirii pe timp de vară, în timp ce asigură o izolare termică sporită pe timp de iarnă și conferă un aport generos de lumină naturală în orice anotimp.
 
SGG PLANISTAR® SUN este o sticlă cu depunere cu dublă proprietate: emisivitate joasă (reflectă radiația infraroșie cu mare lungime de undă) și control solar (reflectă o mare parte a energiei solare).
 
Aceasta este un tip de sticlă clară pe care se depune un strat fin transparent compus din material de origine metalică prin procedeul de pulverizare catodică în vid.
 
 
 
 
AVANTAJE
Izolare termică. SGG PLANISTAR® SUN este o sticlă cu emisivitate redusă, aceasta permițând atingerea unei izolări termice sporite în vitraj dublu: Ug* = 1.0 W/(m2.K)
 
Control Solar. SGG PLANISTAR® SUN permite montarea ferestrelor mari, limitând supraîncălzirea spațiului interior datorită factorului solar scăzut (g=0,38), 62% din energia solară fiind blocată la exterior.
 
Confort vizual. Limitarea trecerii energiei solare permite utilizarea redusă a sistemelor de umbrire exterioare sau interioare. În același timp, transmisia luminoasă mare (TL=72%) și selectivitatea optimizată aproape de 1.9 promovează SGG PLANISTAR® SUN în categoria de produse de înaltă performanță.
 
Economii de energie. Optimizarea consumului de energie pe toată durata anului prin reducerea costurilor de răcire, încălzire și iluminare.
 
*DGU: 4 mm ® SGG PLANISTAR SUN, fața #2 -16 Argon 90% - 4 mm ® SGG PLANICLEAR
 
 
 
 
 
 
 
GAMA
SGG PLANISTAR® SUN este disponibil pe sticlă clară SGG PLANICLEAR®
 
Dimensiuni de fabricație: 
 
 
 
PERFORMANȚĂ
Tipul de sticlă SGG PLANISTAR® SUN trebuie montat obligatoriu in vitraj izolant cu depunerea pe fața 2.
 
Valori spectrofotometrice conform normelor SR EN 410 și SR EN 673. 
 
 
 

 

POSIBILITĂȚI DE PRELUCRARE
Procesarea sticlei SGG PLANISTAR® SUN este similară cu cea a oricărui tip de sticlă din gama SGG PLANITHERM®.
 
Sticla SGG PLANISTAR® SUN trebuie montată obligatoriu în geam izolant, cu depunerea poziționată exclusiv pe fața 2. Depunerea de pe sticla SGG PLANISTAR® SUN trebuie îndepărtată de pe conturul sticlelor înainte de asamblare.
 
Sticla SGG PLANISTAR® SUN poate fi stratificată, depunerea fiind poziționată întotdeauna pe partea din exterior a sticlei stratificate. În cazul acestei asamblări, depunerea și PVB-ul nu pot fi în contact.
 
 
NORME ȘI REGLEMENTĂRI

Sticla SGG PLANISTAR® SUN a primit marcajul CE.

 

Aflați mai multe
Suport tehnic

Întrebările sunt grupate în funcție de tema comuna, astfel, selectati zona de care aveți nevoie